dragostea se rostogolea ca obada de bicicletă
și eu călătoream ieșind din tunelul mamei
cu roțile ce se împleticeau schițînd pe asfalt niște umbre morbide
ca niște cuvinte pe care le citisem deja
atunci cînd mă apropiam de sînul mamei pentru a-i suge
înțelepciunea ea mă privea blînd sigilîndu-mi ochii
cu pecetea destinului
dragostea de la gîtul meu exploda în miliarde de fiori
și eu încălecam bicicleta cabrînd și nechezînd
speram să pot fugi de umbrele rotunde în forma cifrei opt
ce se țineau de roțile bicicletei încercînd să între în ele
ca să nu se mai tîrască pe asfalt
mama mă ținea la pieptul ei îmi băga țîța în gură și-mi spunea
suge și taci odată