poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-08 | |
Atunci am plecat la drum pe biciclete.
A mea era veche. Tata cărase cu ea tot ce se putea: De la mâncare pentru păsări Și țigări sau alcool, Până la scânduri și cărămidă De reparat, căci construitul Era interzis. A ta o știam de la vecini Și le-am cerut-o pentru acest drum. Copilul a cărui era Avea să moară tânăr Cândva. Îți amintești drumul prin soare Și asfaltul negru ce ne ardea? Demult nu mai mersesem pe biciclete. Dar, parcă, făceau parte Din iubire și drumul era al nostru Șerpuitor în nesfârșire. Treceam pe lângă sate în zbor. Fântânile setea ne-o potoleau. Era toamnă. Câmpul rodea. Se-auzeau lanuri întregi de porumb Cum îngălbeneau… Printre ele prinsesem aripi și alergam. Pe bicicletele noastre doar noi. Și știam câtă iubire ne-așteptă Pe drum. Și-am cârmit în câmpie. Imensitatea ei ne chema. Știam că undeva peste o apă Dup-o fântână strâmbă în cumpănă Și peste un pod ce lega Două lanuri, unul alb praf Și altul veșted deja, Este pământul ce l-am moștenit Din străbuni să fie-ngrijit Cu sapa, cu plugul și apa Ce bunul Dumnezeu O va da. Odată-ntâlnit chipul tău s-a liniștit. N-aveam de ce să venim la cules Pământul nostru fusese Demult părăsit. Și ne-am întors peste pod. Pe lângă strâmba fântână. Te-am alergat stropindu-te Cu apa ei dintr-o mână… Și am trecut înapoi Cu miros greu de câmpie. Și-n drum ne-am aruncat Ca-n cer o ciocârlie. Și îngerii scuturau nuci Din pomii din marginea drumului. Aici aș fi voit să te culci. Să te-nvelesc în foi de porumb, Să-ți caut prin iarbă pletele negre Și să te iubesc cât drumu-i de lung Să nu mă uiți. Stăteau bicicletele doborâte. Îți găsisem o nucă și-am spart-o. Ai mâncat-o și ți-am simțit Parfumul sâmburelui de toamnă Pe gură și tristețe în ochi, Că trebuia să ne-ntoarcem Cu-aceleași bicicle-obosite La începutul pământului Din care plecasem.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate