poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-03-28 | |
Comoara
I Cândva-ntr-un loc aiurea-ntr-o margine de sat, Un biet țăran ieșise cu plugul la arat. Spre cer ridică ochii, apoi își face cruce, Sperând că anu-acesta belșug îi va aduce. S-apucă cu ardoare pământul să-l muncească Și de-o putea o parte să mai desțelenească; Să-i mai crească ogorul, că mulți copii avea, Că mare-i era truda și viața era grea. Când nouă guri în casă cer toate de mâncare, Cum poți să stai de-o parte, să nu le dai crezare? Din zori și până-n seară țăranul a trudit Ca să mai aibă-o parte de loc desțelenit Când obosit de moarte și el și-ale lui vite, Trăgând agale plugul, atât de obosite Se-nțepenise plugul scrâșnind și-apoi porni Și-n urma lui, minune, țăranul ce zări? Lângă o cioată veche, ce-a fost cândva copac, Ieșise la iveală o oală cu capac. Cum oala se spărsese, întra lunii lumină, Þăranul observase că e cu galbeni plină El galbenii îi strânge privind cu-ngrijorare Și pe toți îi așează în coșul cu mâncare. Apoi își trase plugul. Când luna s-a ivit Cu bucurie-n suflet spre casă a pornit Se tot foia țăranul și nu își găsea locul Cum să-i spună nevestei că l-a lovit norocul. Apoi ca niciodată cu mare nerăbdare, Trimise mai devreme copiii la culcare. - Nevastă, zise-n urmă ad-un ulcior cu vin De care-mi place mie și vezi să fie plin! - Dar bine măi bărbate un ban nu am în casă… - Să iei pe datorie că pun eu bani pe masă Și pân’ s-a dus nevasta comoara a adus-o Și într-o oală veche, de lut, pe mas-a pus-o Ea a sosit în grabă aducând plin ulciorul - Nevastă, a zis țăranul, să pui ușii zăvorul, Acoperă fereastra că am cu tine-o treabă, Ce stai înțepenită, hai mișcă mai degrabă. Când toate fură gata, făcând lampa mai mică Capacul de pe oală cu grijă îl ridică: Femeia șede mută, nu i-a fost dat să vadă Atâția bani de aur strânși toți într-o grămadă - De-acum ne va fi traiul, nevastă, mai ușor Și vom avea ca alții, o casă cu pridvor. Și câțiva ani într-una ei și-au făcut de toate. Și case își făcură, și fete măritate, Copiii fiecare de-acum aveau un rost, Aproape că uitară cât de săraci au fost. De la o vreme însă erau mai mult în ceartă, Nemulțumiți că unul avea curtea mai lată, Că alții aveau casa mai bună sau mai mare Fiind mai săraci unii și alții mai cu stare. Și luni și ani de-a rândul cât ei s-au tot certat Găsiră că la toate țăranu-i vinovat Spunându-și fiecare că partea lui-i mai mică Invidia și ura în viață multe strică Se hotărî țăranul să-și vând-averea toată Și ce-o lua din vânzare copiilor să-mpartă. Și nu a stat pe gânduri, așa a procedat, Și-n vechea lor căsuță în urmă s-au mutat Cu mult amar în suflet țăranu-a zis: „Nevastă, Comoara ce-am găsit-o a fost ca o năpastă, Săraci ce-am fost odată am fost mai fericiți, Și-n sărăcia noastră am fost mult mai uniți. De-amar muri femeia, el singur a rămas, În casă un om și-un câine, acolo pe pripas. Copii din câți avuse, că vezi așa e soarta, Ajunse ca nici unul să nu-i deschidă poarta. Muri și el sărmanul și fuse îngropat, Înspre rușinea lumii, de oamenii din sat. Acum la cap îi șede din lemn strâmbă o cruce Și nimenea vreodată o floare nu-i aduce! Nu sunt minuni în lume, să nu credeți vreodată Că poate-acea comoară fusese blestemată. Dar în această lume acela-i mai bogat Care iubit se simte de cel apropiat. II Spun unele legende care prin secoli trec De marea bogăție-a poporului aztec: Perle și diamante în orișice căsuță Și chiar și tăvi de aur cât roata la căruță. De acolo spaniolii luară toată spuma Și-au luat și viața acelui Montezuma, Acela ce-a fost rege purtând sandale de aur Care-a fost posesorul unui imens tezaur, Care-avuse darul să-l ducă la pierire. Grămezile de aur nu aduc fericire Întreaga lui comoară ar da-o Montezuma Pe-o oră de iubire de s-ar putea acuma La fel și Alahulpa ucis de Amatgaro Care muri la rându-i de mâna lui Pizarro, Pentru-a regelui viață ceruseră ca plată S-acopere pe rege cu mâna ridicată Cu aur, diamante, comoară ca de vis, Comoara a fost luată iar regele ucis Deci aurul, se vede, oricât de mult să fie El nu întotdeauna aduce bucurie. Legenda ne mai spune, Nabucodonosor, Pentru-o statuie, arse trei tineri în cuptor. Se spune de-acei tineri că ar fi refuzat În fața acelui colos de-a se fi-închinat. Însă se povestește de-a vremilor urgie Unde a fost statuia, astăzi nu se mai știe În graba lui drăcească de a se-mbogăți Distruse zeci de orașe, ucise oameni mii. Dar la ce-i folosise, când a îmbătrânit Imaginile crunte mereu l-au urmărit Și s-a sfârșit din viață Nabucodonosor Cu ochii plini de groază și-n suflet cu-n fior. Nainte de-ași da duhul supușii-au vrut să-l suie ca să mai vadă-odată a sa de –aur statuie Și-acoperise fața apoi încremenii Având mereu în față pe cei trei arși de vii. Care-a fost fericirea a lui Tut-Ankh-Amon Ce moartea îl răpise ca tânăr faraon La ce folos mărire, regate, aur, bani Când moartea îl răpise sub douăzeci de ani Pus în trei sarcofage și în două coșciuge Pentru eternitate spre a nu se distruge. Coșciugul lui de aur la ce i-a folosit Dacă în scurta-i viață poate nici n-a iubit. III Comori sunt multe-n lume dar unde să găsești Una cum e femeia pe care o iubești. Când ea este ca tine, dar oare pe pământ Ca tine , minunate pe undeva mai sunt? Tu n-ai egal în lume dar cine te-a găsit Comoară ca și tine nu s-a descoperit. În sufletul tău mare cine-a citit vreodată E cineva să știe cât ești de minunată? Aș vrea să țip puternic, în lume să se știe Ca tine nu e nimeni, ești o comoară vie. Comorile adesea aduc nenorocire Tu ești comoara care aduce fericire. Þi-e inima de aur și glasul de argint Și dragostea ți-e pură și ochii tăi nu mint De-aș da o sărutare de-a ta aș fi un laș Pe tot acel tezaur al neamului incas. O clipă ce-mpreună cu tine o petrec N-aș da-o pe comoara Imperiului aztec. Momentul fericirii, când te revăd cu dor N-aș da-o pe statuia lui Nabucodonosor. Când blândă, iubitoare, te-apropii tu de mine, Când îți zăresc adâncul privirilor senine, Care cu fericire se duc adesea-n gol, N-aș da una din ele pe Marele Mongol. Extazul ce-l creează a tale-mbrățișări E mai presus ca aurul ce zace-n fund de mări. Poate să stea grămadă tot auru-adunat Când tu ești lângă mine, eu sunt cel mai bogat. Comoara cea mai mare, să știe lumea-aș vrea, Ești tu cu a ta iubire. Tu ești comoara mea! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate