poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Drum
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-02 | |
Da
am ridicat pământul deasupra noastră moștenind cerul cu un testament de 10 porunci ne sunt părinții singuri dincolo de idealurile crescute-n genunchi de nație sângerândă am uitat să ridicăm cuvântul apoi fruntea apoi umerii am uitat să ne înălțăm opriți de granițe și am uitat am uitat să murim brazi fără 10 porunci ne-ar sta mai bine moștenind cerul izolează sufletul un loc pentru El nerecunoscut de alții dar aici este din nimic te cresc iubire întregul înseamnă familia familia înseamnă iubire un întreg care întregește nimicul. se repetă în aceeași spirală la capete noi El și ea să fie urcat pe treptele dorinței în căutarea mea mă umple cu iubire câte puțin precum își lasă timpul clipele muritorilor și n-am să mă întorc în întuneric cu sufletul plin aceleași trepte ne urcă spre frumusețea cerului unde se desfac furtunile dorințele și tot ce înseamnă amfora viselor desprinsă din trupul ridicat iubire o boală veche necunoscută nouă iar mâine pe inimă goală chiar nouă te ridică și strigă am să mă duc și azi departe de mine nu mai avem timp să respirăm ceea ce trece pe lângă noi și moare câteva străzi mai încolo nu mai avem timp să murim pentru o cauză nu mai avem timp să iubim am rămas agățați de un tren fantomă în speranța că poate cineva nu ne va cere biletul de călătorie la poarta cerului nu mai avem timp să existăm am plecat toți din același punct și suntem un eu colectiv ne repetăm aceiași spre lumină doar că unii se scriu sunt mâinile începutului iar la sfărșit doar unul noi unii nu-și găsesc rostul fiindcă timpul le-a înghețat sufletul și a rămas doar o imagine suntem o invenție a minții cautăm perfecțiunea prin versuri ne vrem un alt cer pentru o altă lume vis și realitate între iubire și neputința de a înțelege că suntem nimicul strâns din oameni lacrimă și singurătate aceeași eternitate scrisă în cuvinte pe tâmplele timpului poate fi un vis sau o dorință poate fi femeie și nimeni nu știe de ce El de ce în noi îi dăm o alta viață un alt sens uneori același nu conteaza religia o ridicăm rugă frunților noastre dar ea devine ispită și totuși iubită ori nevastă e ca o fecioară în credința noastră aceeași eternitate
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate