mai știi cerul albastru
când tu fumai kim
și eu fumam bastos?
când ne gătea natura
inimi în piepturi,
bucăți de trupuri fierbinți
și noi alergam
să nu ne mănânce
Uitarea?

mai știi când ploua
cu ochii închiși
într-o mișcare browniană
toate molecule mele
spre ale tale?

mai știi sala de așteptare,
ușile fragile
în fața furnicarului de oameni
și prin fața trenului
trecând în viteză?
șoaptele mele de „te iubesc”,
rostogolite cu 30 de rotații
pe secundă?