Epitaf pe umerii pietrelor
ca pe-o cartelă bizară,
azi-noapte a coborât o rază
lângă trenul Regimentului 5.


Eu nu puteam fi un înger.
Apropie-mi ochii!
De ce mi-i sete
și după ce îmbrățișez oasele nopții?
Nu mai cosi iarba
care-mi învăluie umbra
în drumul spre casă!


Sângerând un colind
acum, de Crăciun,
în zori galoane și pași
sfârtecați în noroi.


Între buzele arse
lacrimi
ascuțind fruntea tranșeelor;
traversele
sunt geamandurile morții.


Să plec de cu zori
eu, mirele domn,
în veston de zăpadă
pe o crupă rebelă.