Noaptea e bucată din zi…

Albă e doar spuma mării
învelind trup de valuri,
iar dansul acesta din noapte
își cere tributul…

Ascultă-l , Iubite!
Răspunde-i
cu geamătul dulce-al plăcerii…

Atinge, Iubite,
coapsa femeii ascunsă-n nisip,
și sânul ei va tresări,
putând să respire…

Te întinde ușor lângă Ea,
îmbrățișează-i forma.
Ascunde-ți palma,
cu linia vieții,
în părul ei despletit.

Sărută-i umărul aplecat către tine
și păcatul din ea
se va stinge…

Să nu te mire căldura
ce-o simți…
Te-nvăluie Soarele
rămas în nisip…
Și nu te teme
de puțină durere.
E sufletul ei măcinat
de vânt,
de pași trecuți când si când…

Privește-o , Iubite!
Nu-i nici val,
nici clepsidră…
E sufletul tău strâns în rotundul perfect,
adunând din noapte
reflexii sidefii…