daca fericirea ar fi un copac de sticla
nu m-as multumi sa-i rontai florile vitraliate
m-as prabusi in el ca-ntr-o zapada
prin ranile mele ar curge o asteptare calaie si statuta
de la atata asteptare

uitarea ca o femeie umila imi sta la capatul patului
asteapta sa-mi ridic privirea spre ea
eu insa imi adancesc prapastia
o sap cu umerii
o musc si o inghit ca sa se nasca din mine
apoi ma urc si ma arunc iar
am pleoapele uscate si cusute cu flori imbatranite
zborul imi infloreste pielea
tremur de carne si degete impletind fantome

un sfant
si ploaia stoarsa din vesmintele lui
dar tot orbire in oasele mele

lumea ca o omida singuratica imi aluneca pe spate