Uriașa pasăre albă și-a smuls penele de gheață
Și le-a depus pe străzi și acoperișuri,
Fluturii albi atrag albinele de cristal roind în ceață,
Sunt striviți de ferestre – aripi de puf pe ovale tăișuri.

Cerul de lavetă murdară, umedă, ca un monstru viu,
Mânjește fața orașului înghețată
De sângele rece picurând din corpul străveziu
Al cerului răstignit pe copacii poleiți de vată mată.

Corpul murdar al zilei unge cu mâzgă blocuri, oameni,
Cu temperatura sub zero prefăcută în cuțite de ger
Înfipte în carnea înghețată în abatorul frigului în semeni,
Ca și cum din cerul pudrat cu fulgi descinde iarna ca un fulger de ger încarnat
în înger.

Eu, ca un miez de sânge încins
Rostogolit peste osul sinusoidal și rece al iernii,
Aș vrea să m-arunc în inima rece a iernii ca un foc nestins,
Să topesc înghețul dând aureolă de foc vremii.