Densitate temporală


Uneori îmi vine-n minte
Un lung noian de amintiri,
Gânduri neînțelese si simțiri
De undeva din vremi demult trecute.

Probabil când erau în toi
Nu le-am băgat vre-un fel în seamă,
Au așteptat și-acum mă cheamă
Cu voci subliminale, înapoi.

Pe-atunci secundele curgeau
În mare grabă și pripite,
Păreau mai mici și mai grăbite,
Dădeau impresia vădită că zburau.

Sunt curios cum de se poate
Să fi-ncăput atâtea lucruri,
Pluralitate de trecuturi
Prinse-ntr-un timp de mare densitate.

Făcând o comparație sumară,
Prezentul pare mult mai diluat,
O parte de trecut amestecat
Cu zece părți de apă minerală.

Poate că asta-i legea firii,
O entropie diluantă,
O evoluție trenantă
Spre-un timp devalizat al bătrânirii.

Mulți își doresc un trai cu clipe rare,
Un timp încetinit, paralizat,
A căruia mișcare a-ncetat,
Crezând că-și fac clipa nemuritoare.

Mirajul unui timp stagnant
Și-a zilelor bătute-n cuie,
În mintea și-așa mult prea șuie
Induce-un simț al vieții derutant.

Se naște-un fel de lăcomie
De-a stoarce clipa la refuz,
Imbold moral pentru abuz
Ce ne târăște-ncet spre agonie.

De-ntrebi, prefer un timp normal,
Umplut de chestii trecătoare,
Banalități mici și gregare
Urzite într-un mod mai personal.

Căci n-am pretenția extremă
A unei vieți exacerbate,
Nici, pe de altă parte,
A uneia teribil de boemă...