S-au strans vremurile in acel loc atemporal in care nu mai conteaza nimic.
Am imbracat haine de doliu pentru ceea ce-a murit si credeam c-ar fi raul.

Cavaler anticrist plictisit in armura-i plina de sange inchegat strange-n manusa-i sufletu-mi.
Ochiul negru inexpresiv se-arunca de jur imprejur si vede nimic altceva decat ceea ce-l lasa rece.
Pentru el e normalul.
Duce manusa-i murdara spre gura si stoarce…
Se stramba.
Nici macar el nu se-astepta la atata pelin.
Scrabit, speriat arunca si paseste deoparte-n pas ager.

Anumit. Un soi de duh am ramas.
Duh negru, in negru, cu ochii inchisi intr-o mare de negru.
Astept si-alte valuri... se poate oricand…
Anumit… un duh parasit si de sine.

14.01.2006