poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-12 | |
Norii nu sunt grei.
Mai degrabă par pufoși, gata să descarce bucuria fulgilor într-o zbenguială copilăroasă. Soarele, mândru, vrea să pătrundă ca printr-o perdea de ceață, luminând mat orașul. Pasărea sufletului meu își ascunde sub aripă începutul unei tristeți. Sau, poate, e sfârșitul bucuriei. Sigur că aș putea s-o hrănesc cu foc, și-atunci ar deveni pasărea mea de foc. Și m-ar ocroti de suflet ars. Am surprins în penajul ei colorat prea multe nuanțe de alb. Și-am aruncat înspre ea petale de trandafiri sângerii. Dar petalele s-au topit pe grumazul ei înăsprit Și-au rămas în continuare pene prea albe. De unde să-mi vină atâta dorință de roșu? Nici măcar nu știu dacă sângele meu, Curgând în valuri, din vene, mi-ar putea liniști albul… Nici măcar nu știu dacă aș putea să-i port aripile în brațe Ca să ne putem îneca împreună în roșu. În foc. Norii nu sunt grei. Dar e atâta iarna! Și nu mai văd privirea păsării sufletului meu… Am s-o închid. Am s-o închid într-o colivie, Să-i împart libertatea în gratii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate