Poveste mută

În gând trec amintirile pe-o stradă-ntunecată,
Doar felinarul negru clipește câteodată,
Umbra se-așterne-n tropot pe urmă de caleașcă
Și omul scund pășește pe punte înspre-o barcă.

Înconjurat de apă și legănat de valuri,
Tresare și surâde, apoi privind spre maluri
Un vuiet se pornește și cade-n nepăsare,
Alături e o stâncă, uitată într-o mare.

Se-aruncă-n valuri surde, orbit de umbra nopții,
În barcă se zărește doar craiul vechi al morții,
Marea se liniștește și stânca sângerează,
Tăcerea mișcă soarta, caleașca-naintează.

Pe strada-ntunecată lumina se zărește,
Copila mută plânge și încă povestește
Prin ochii triști trecutul, prin gesturile-i frânte,
E singură pe stradă și plânge și e noapte.