A mai muri un suflet...


I

Am crezut că dragostea dă aripi, că dragostea salvează
Ș Și am sperat să pot iubi,dar am uitat că cel mai bun cedează
Și? Și-a mai murit un suflet...


A mai murit un suflet... și altele l-au plâns...
A mai murit un vis... și altul îi urmează...
Și ce? N-au mai murit atâtea?


De fapt ce-au plâns acele suflete?
Dar... poate nu contează... sau poate, n-are rost...
Căci altul îi urmează... și-așa mereu a fost.


Se scurge iute-n taină... și piere fără urmă
Se duce către neguri... și viața i se curmă
Dar cui să îi mai pese?


Și totuși în tăcere, sunt suflete ce plâng...
Iar viața-n ele piere... si-ncet, încet se sting...
Și nimănui nu-i pasă...


În ceața fără margini, în bezna nesfârșită
Sunt suflete ce zac... și nimeni nu le-ascultă...
Dar dac-ar fi aproape?


Un suflet e o viață... și viața-i o valoare
Dar cine să mai creadă, când nimeni timp nu are...
Și cui să îi mai pese?


Of, de le-am asculta pe toate...ce bine le-am mai face
Dar cine să o facă... doar unul care tace...
Și unul care-ascultă...

Un suflet este-o taină... și-i greu de înțeles
De vrei să rupi misterul... nu poți avea acces
Dar totuși el vorbește...


Un prunc la sânul mamei, e sufletul senin
Și de-l asculți, în taină, el cânt-un cânt divin
Dar, nimănui nu-i pasă...


Un suflet mai păstrează... în el, ceva ceresc
Și nu-l poți înțelege, căci nu-i ceva lumesc
Dar totuși el vorbește...

II

A mai murit un suflet... și altele l-au plâns...
A mai murit un suflet... dar dorul nu s-a stins
Și nici nu se va stinge...

A mai murit un suflet... deși-i nemuritor...
A mai murit un suflet... și altele mai mor...
Și totuși... cum se poate?


A mai murit în taină... un suflet necăjit...
Și toți se-ntreabă cum, dar nu pricep nimic...
Și de-ar pricepe, la ce să îi ajute?


Pe tine nu te doare... când sufletul tău țipă
Și nu te deranjează, când contra-ți se ridică,
Sau nici nu vrei s-auzi?


De vrei să-i spui să tacă, el va urla mai tare...
De-i spui tu ce să facă, tot el va fi mai tare.
Și totuși, nimeni nu-l ascultă...


Cortegiul funerar îl plânge... pe bietul suflet ce-a murit,
Și o-ntrebare se ridică, spre cer, unde privirea și-a țintit
De ce-a murit? De ce-a murit?


Nu-i chip s-aflăm răspunsul... și nici să înțelegem
Și-n neștiința noastră, cu toți din umeri strângem
Că ce... ce s-antâmplat?


I-au pus o cruce mare... și în pământ l-au pus...
„AICI SE ODIHNEȘTE...UN SUFLET CE S-A DUS...”
Și ce, acum vă pasă?
06 noiembrie 2005

...târziu... acum nu imi mai pasă mie!