ÞÃRÂNA-N GURÃ DE POET

Se scrie-atât de mut, se scrie
Ce nimeni nu va mai citi,
Limba română, încă vie,
Se scrie-așa cum vom muri –

Se scriu atâtea și atâte,
Cât nici nu mai avem profit
Să-ntrebăm piața: asta cât e ?
Numai cu gheare, os, sau gât –

Fără căciulă, cu căciulă,
Cu î din i, sau î din a,
Italic, bold, cu majusculă,
Și cu mulți zero după ea –

Și scriu profesori de română,
Bolnavi, săraci, sau fără gropi,
Până le cade câte-o mână,
Sau se îmbolnăvesc de tropi –

Până nici nu mai știu pe care
Română țară mai respiră,
Ei corectează și se miră
Câte greșeli se fac, în mic –

Se scrie-atât de mut, se scrie,
Atâta limbă vrea statuie,
Sau un ciocan și niște cuie,
Extemporal pe veșnicie –

Și-n timp ce capete de genii
Se-apleacă șterse și-ncă ard,
La bănci apar poeții iernii
Să-și ia tăcerile pe card –

Se scriu atâtea de măiastru,
Și ar fi poate înțelept
Să calculăm cât e la liber
Þărâna-n gura unui drept,

Þărâna-n gura de sihastru...