Natura mi se pare pustie
poate pentru ca pustie e inima mea
ce desi plina de poezie
e vesnic pustiita de amintirea ta.
A nins peste frunze
Si frunzele au nins peste zapada
Totul de dragul ochiului neexersat al lumii
Nu vreau sa mint
Dar dragostea mi se pare
O indoiala la + infinit
Ochiul aproape inchis de plans
Ingroapa in el
Tot ceea ce vede sau ceea ce mai poate vedea
Caci ultimile frunze
Acopera tacut inima mea
Sa te mai strig,sa te mai chem?
Nu vezi ce mare departare
E intre noi? –Un vesnic semn
De grea si groaznica