Se-adună-n jur, uimiți și tulburați,
iar el, un înțelept închis în sine,
se duce dintre-ai lui și dintre frați,
și-i ocolește ca-n plutiri străine.

Vechea însingurare-l copleșea,
cea care fapte adânci l-a învățat;
printre măslini, el iar se va plimba,
când cei ce îl iubesc l-au lepădat.

La cina cea din urmă îi chemase
și (ca un foc de armă ce gonește stolul
din holdă), cu-n cuvânt le alungase
mâinile de pe pâini; fără un țel
zburară peste masă în rotire,
fricoase, căutând scăpare. Însă el
e peste tot, precum o asfințire.