Cateodata nu scriu luni intregi,
si ma simt vinovat pentru asta.
Stau si dospesc lipsa mea de noroc,
in viata asta amortita.

Noul e salvator,
fara el nu exista arta,
de el depinde fericirea.
Noul inseamna variatie,
inseamna schimbare,
adica exact de ce ai tu nevoie
ca sa mai simti ceva.
Ca traiesti.
Altfel te usuci pe dinauntru.

De ce era asa fain cand erai tanar?
Pentru ca totul era Nou.

E firea umana!,
ne obisnuim cu orice,
chiar si cu cele mai frumoase lucruri.
Asa ca atunci cand vechii stimuli
nu te vor mai atinge,
vei incepe sa il cauti inconstient,
rugandu-te in zilele tale mizere;
sa te gaseasca.

Si tu,
care citesti poezia asta,
ai grija ca si tu ai nevoie de Nou.
Ca sa iti satisfaci instinctul de putere;
ce te impinge sa evoluezi. La fel ca si mine.

Nu depinde de tine, depinzi tu de el.
Nu apare cand vrei tu, apare cand vrea el.
De cele mai multe ori vine din afara
si de putine ori dinauntru;
ca si inspiratia.

Stau si ma intreb:
Cum ar fi o relatie fara el?
Cum ar fi o munca fara el?
Cum ar fi o viata fara el?

Nu vezi ca suntem toti dependenti?


Stau pur si simplu si ma gandesc la Nou.
Bestial!