O voce ruptă din vise frânte
Inima mea se îneacă în sângele iubirii
Nu pot uita imaginea ta plecând
Fiecare zi este ca o plimbare lungă în ploaia rece
Sângerez și îmi pierd suflarea
"Mâine" este o poartă închisă
Am murit de atâta timp
Și nimeni nu varsă o lacrimă
Am murit de atâta timp
Și la nimeni nu-i pasă
Câteodată îi urăsc pe toți cei ce mă-conjoară
Ei vor ca eu să reacționez
Dar eu nu le voi face pe plac
Câteodată aș vrea să rămân așa fără viață
Fără nici un fel de frământări
Le-am scris în aerul inert
Le-am scris sub forma disperării
Le văd în zâmbetele străinilor
Lor care nu le pasă
Amintirile țipă lângă poartă
Trecutul mi se evaporă încet
Întrebările îmi sunt piedici în cale
Dar eu totuși plec...