poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-22 | |
Poezie de Crăciun
A sosit din nou Crăciunul, Casele de nea-s cernute, Vin copii cu Moș Ajunul, La covrigi și la nuci multe ; Printre fulgi din cer coboară, Bucuros cu nasu’ roșu’ Și cu cerbi la sănioară, Plin de daruri vine Moșu’ ; Bradul e împodobit, Iar copii toți așteaptă, “Iată-mă că am sosit !”… Nu se-aude nici o șoaptă ; Ho ! ho ! ho ! băieți și fete, De un an nu ne-am văzut, Sunt la ușă multe ghete, Chiar și ele au crescut ! Am în sacul meu cel mare Pentru toți, cuminți de-ați fost, Daruri pentru fiecare, Lista o știu pe de rost : Tu Ileană, ești mai mică, Pentru tine am bomboane Și-o frumoasă păpușică În rochiță cu volane ; Lui Gigel, niște patine, (M-a cam bâzâit puțin !) Da’ la școală-nvață bine (Iaca musafirii vin !) Lui drăguțu’ de Ionel, O mașină cu pedale, Ai fost tare cumințel… (Ce mireasmă de…sarmale !) Nicușor, ca o fetiță Rușinos, nu vii în față ?! Þi-am adus o pușculiță... Nu mă lua mă de mustață ! Lui Getuța, că mi-ai scris, Þi-am adus, precum se știe, Tot ce mă-ta ți-a promis… (Ah ! Miroase a…piftie !) Vasilică, nu mă minte, D-aia nici nu-l iau la rost : Ai fost tu băiat cuminte ?! Cum ? Ce spui ? Că nu ai fost ?!... Lasă, lasă că ai fost ! Ia de-aicea de la moșu'! (Că după atâta post, Mă ucide…caltaboșu'!) Þi-am adus mănuși, șosete Și aici o jucărică, O pereche de noi ghete… (Mamăăă, ce-aș mai trage-o țuică !) Măi Lenuțo, vin-aproape, Dacă-mi spui o poezie Scurtă (Că sunt plin de ape) Uite ce-ți dă moșu’ ție : Și creioane colorate, Jucării și ciocolată… (Masa-i plină cu de toate Musafirii mă așteaptă !) Sacul s-a cam ușurat, (Chiar și eu…însă de bani !) Mai am trei daruri de dat… (Și-am un vin de Drăgășani !) …Papucei pentru bunica, Nu este o soacră rea, Umbleeee, toată ziulica… (Poate-așa mai scap de ea !) Iară ție măi Mărie, (Care mă faci fericit) O cravată, pălărie, Pentru…soțul tău iubit, Iar apoi, să nu tresari (!) O surpriză am aici, Darurile cele mari, Vin în pachețele mici ! Și-ți mai dau și un sărut… Pentru toată omenirea, Noaptea asta s-a născut, Cel ce a adus iubirea ! ……………………… Plecă moșu’ din poveste Ce-a venit cu bucurii, Fără să prindă de veste Zarva mare de copii… Nimeni nu a observat, Doar Gigel nedumerit Și chiar puțintel mirat La ureche mi-a șoptit : Moș Crăciun când a plecat… Pe mama…a sărutat !? Valeriu Cercel
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate