pe drumul vechi, care a crescut pe o tâmplă
de copil, mânându-și visele-n culori celeste
trecând umbroase văi, cu o mirare simplă,
urcând întortocheate, multe, neterminate creste

mă regăsesc uitat la rădăcina unui vechi cuvânt
atât de vechi, că nu-l rostesc , de teamă
să nu se sfarme, lăsându-mă, scurgându-se-n pământ
- nu-mi cere să te strig pierdută mamă !

De-i timpul strâmb, i-am vrea o cale dreaptă
de-i liniștea-n văzduh fugită - o căutăm în van
rămâi aceeași ramă de geam, care așteptă
amar de lacrimi subțiind-o an de an

Așteaptă-mă din stele care îți plouă în nesomn
te uită după mine prin gardul învechit
mă poartă-n chipul fiecărui om
ce-ți calcă pe la poartă rătăcit