poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-18 | |
Sunt o stafie ce stârnește teamă
și alungată-ntr-o mansardă goală, se rupe si mai cheamă. Nu aude nimic si nimeni stingerea-i domoală sub apăsarea formei de aramă. Mi-e sufletul vegheat de mari blesteme ce nemurirea-mi dau pentru-a culege durerile eterne. Bătrânețea, mă face doar ce-i moartea-a-nțelege, când peste umeri hâdă se așterne. Și fiecare noapte mă aprinde cu zvârcoliri pe patul de regrete sub grelele cuvinte. Doar Destinul nu poartă vina înghețatei pete și-mi dau sentința limpede în minte. Prezentul pare o izbândă rece, dar laurii sunt spini și fără sânge tot trupul o să-mi sece. Nu am șansa de-a învăța din nou ce-nseamnă-a-plânge căci pentru mine timpul nu mai trece. Nici zilele în toamnă nu-s senine, purtând ecoul tainic spre morminte ce se închid în mine. Stau de veghe, pândind în colțuri umede, cuminte, resortul liniștii ce nu mai vine. Mi-e dor de începuturi fără pată și de fiori ce-n carne scriu povața că moartea va să cadă. Dar acuma, degeaba cer să o privesc în față, căci lașă își ascunde umbra lată. Aduc adânc, tot mai livid, dorințe de-odihnă, însă nimeni nu-mi îndrumă molatica credință. Nu rămâne, când răgușesc în răzvrătiri, în urmă, nimic, căci nu sunt nici măcar ființă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate