ai putea tu să crezi
că frunza,
e o lacrimă
căzatoare
(în memoria tulpinii frunza
cade în cercuri concentrice... )

că iarba,
e o ninsoare
subterană
(cât sange,atâta rană)

că aerul,
e o dovadă uitată
a atlanților
(cuneiformă necercetată)

că piatra,
în inima ei,
este oglinda
începutului
luminii

si grindă
casei
e femeia...

trupul ei racoros
curcubeu
pe o vale izbăvitoare,
amforă
unde m-astampăr
de Dumnezeu
Soarele