De ce ești oare-atât de trist
Când totul e voios?
Þi se cunoaște după ochi,
Ai plâns,neândoios.

"Și chiar acum de-am lăcrimat,
stingher,
Mi-am plâns durerea mea,
Șuvoiul lacrimilor lin
Povara parcă-mi ia."

Voioși prietenii îți spun:
La pieptul nostru,vin'!
Și orișice ai fi pierdut
Încrede-te deplin.

"În larma voastră, nici ghiciți
De unde-i chinul meu.
O, nu-i ceva ce-aș fi pierdut,
De-i dorul cât de greu."

Ci hai mai iute, fruntea sus!
Atât de tânăr ești!
La anii tăi ai doar puteri
Și-avânt să cucerești.

"Să cuceresc aceasta, nu,
Căci prea departe mi-i.
Sclipește-nalt și-așa frumos
Ca steaua din tării."

La stele n-ai ce să râvnești;
Splendoarea lor sorbim
Și fermecați privim în sus
Spre-al nopții cer senin.

"Și zi de zi, privesc în sus
Departe, fermecat;
Lăsați-mi nopțile să plâng,
Cât plânsul n-a secat."