1
Sunt un om rănit.

Și aș vrea să plec
Și în sfârșit să ajung,
Pietate,acolo unde se ascultă
Omul care e singur cu sine.

Nu mai am decât mândrie și bunătate.

Și mă simt exilat în mijlocul oamenilor.

Dar pentru ei stau și sufăr.

Nu sunt oare demn să mă întorc în mine?

Am populat cu nume tăcerea.

Mi-am rupt bucăți inima și mintea
Pentru a cădea în jugul cuvintelor?

Domnesc peste fantasme.

O, frunze uscate,
Suflet purtat de ici colo...

Nu urăsc vântul și urletul lui
De animal preistoric.

Doamne,cei ce te imploră
Nu-ți cunosc decât numele?

M-ai alungat din viață.

Mă vei alunga de la moarte?

Poate că omul nu e demn nici să spere.

Până și fântâna remușcării a secat?

Păcatul cât valorează,
Dacă spre puritate nu duce?

Trupul își amintește cu greu
Că altădată a fost puternic.

E nebun și ostenit sufletul.

Doamne,privește slăbiciunea noastră.

Am vrea o certitudine.

Nici măcar nu mai râzi de noi?

Și deplânge-ne așadar, cruzime.

Nici nu mai pot rîmâne zidit
În dorința fără iubire

O urmă arată-ne de dreptate.

Legea ta care e?

Fulgeră bietele mele trăiri.

Eliberează-ne de neâncredere.
Am ostenit să urlu fără glas.