De ce sunt aici,
în dreapta un stîlp de telegraf
butoaie cu gunoi așteptîndu-mi plecarea,
parcă văd un tavan deasupra
printre neoane albe palpînd
în fața mea, pe scaune, trecătorii
unei lumi obscure
cobori,
trăiești,
ah, lumea asta ca un marker în alcool
privește partea vorbită a fierului
pe fața tăcerii, limitele,
deși inexistente, cum pot trăi
zilnic în cîte-o poezie,
acoperite de polei,
ești muritor, ca lemnul mesei
la care scrii,
în ochii tăi lumea e diferită,
mai tristă sau mai directă
în pasul pe care-l faci,
mai sumbru sau mai adînc,
se răsfrîng generațiile lumii acesteia
și-acum vrei să cînți simfonia
cu o singură clapă,
of, ce întuneric,
lumea asta ca un marker în alcool...