Îmi ești atât de-aproape și buzele-ți mă cheamă
Spre așternut. Otrava plăcerii mă îmbie;
Mi te topești în brațe cu șovăieli și teamă,
Þi-e inima-nsetată - va fi ce va să fie...
Dar din adânc de cupa când viselor dau vama
Se încropește-n mine ascunsa nebunie.
...

Alerg. Se-nchide noaptea în urma mea. Pământul
Vâscos mă împresoară și-mi simt mai greu povara
Pe brațe cum apasă; îmi bate-n față vântul
În biciuiri. Mi-e groază; în spate urlă fiara
Prea dornică de sânge și îmi îngheață gândul;
Mă-opresc pentru o clipă ca să îmi trag suflarea.

Vuind, pădurea-ntinde uscate crengi spre mine
Ce mă cuprind de glesne. Te strâng la piept. Piciorul
Mi-l smulg din rădăcină. Prin geamăt si suspine
Îți curge de pe buze, în sângerare, dorul
Primindu-te în brațe. Nici nu mai văd prea bine
Prin ceața arămie ce otrăvește solul.

Pornesc din nou. Poteca mai strâmtă mi se face
Și pasul mi se strânge și fiara-i mai aproape -
O-aud cum către lună se-nchină și-apoi tace,
Simțindu-ne. Pe pietre, trec aiurit de ape,
Ferind sfios pe-aceea ce-n paza mea tot zace
De-atâta drum. În rugă, voi doar ca ea să scape.

Un clopot surd tresare în depărtări. Răzbate
Ecoul în vibrații și trupu-mi se-nfioară;
Alerg cu disperare, căci fiara e in spate
Și-adulmecă din prada-i. A început să doară
A mușchilor sforâțare zadarnică în noapte.
Cad; și atunci mi-apare jivina-ntâia oară.

Scrâșnește dinți de criță. Prin ochii de văpaie
Trec raze-ntunecate ce-mi se cufundă-n minte
Și-mi pare că din umbre, blesteme și noroaie
S-a închegat un Cerber care, acum, ne prinde
Din urmă. Îmi răsună a inimii bătaie
Când pieptul tău la pieptu-mi de frică se cuprinde.

Nedeslușita teamă îmi sfâșie curajul;
Zvâcnesc cu pieptul foale și trupul tot o rană
Spre crunta arătare. Iubirea-ți este pajul
Ce luptă lângă mine, dar lupta este vană
Căci ghiara-i mă doboară. Leșin. Vrea doar gingașul
Tău trup să îl supună cu trupu-i de satană.

Un fulger mușcă-n neguri. Văd fiara aplecată
Spre tine, când trezirea, durerea mi-o strecoară
În corp și ochi-mi umezi, nedumeriți te cată.
Tumulturi și pustiuri în mine se răscoală;
Smulg sabia din teaca cu lama-i rece, mată
Și mă reped cu-n șuier de moarte către fiară.

Despic cu-n arc văzduhul și sabia-mi se-abate
Spre capul de balaur. Tu țipi; și se destramă
În întuneric umbra lovită pe la spate,
Cu furia durerii, în inima-i de-aramă;
Apoi m-apropii palid, înghenunchind în noapte
În fața ta, prințesă, căci glasul tău mă cheamă.
...

Clipesc. Fatalul ornic se-oprește, iară visul
Răsare crud în minte cu răsuciri buimace
Și ce'a ce mă veghează îmi pare că-i trimisul
Din Rai ca mi-l soarbă; eu strig - ea însă tace
Și înțeleg că fiara - sunt eu; eu sunt ucisul
Și cel care ucide, căci n-am în suflet pace!

Ferește-te de mine, de-a pururi! Nebunia
Îmi mușcă crâncen mintea și lupte dau deșarte,
Căci îngeri dar și demoni mi-ascunde scăfârlia
-Îi tot aud cum, mistic, îmi dau povețe-n șoapte
Și mă îndrumă-n luptă, iar eu nu am tăria
Să mă opun, Tu pleacă din preajma mea departe!...