poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5544 .



Tânăra creolă
poezie [ ]
Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vasile_Alecsandri ]

2005-11-30  |     |  Înscris în bibliotecă de Mandra Ana-Maria



Tânăra creolă

I

În balconul de pe mare
Rita, gingaș adormind,
Printre gene-n depărtare
Vede luna răsărind.

Ochii galiș ea deschide
Spre al cerului senin
Și ferice blând surâde
La al lunei zâmbet lin.

Marea-n spume scânteiază,
Cerul e strălucitor,
Iar prin stele acordează
Îngerii harpele lor.

Și copila serafie,
Zărind sus pe frații săi,
Cântă-o dulce melodie,
Dulce ca sufletul ei.

Ceru-i zice:”Vină, vină
Între stele, fiica mea,
Pentru fruntea ta divină
Să-ți alegi o mândră stea.”

Marea-i zice:”Vină-n zare
Să te-adorm pe-al meu talaz
Și s-anin mărgăritare
Pe-ai tăi umeri de atlas.”

Iată Rita se gătește
Ca să zboare-n orizont,
Dar, uimită, se oprește
Și se pleacă pe balcon…

Sub balcon, în miez de noapte,
Sub balcon, lângă izvor,
Sub balcon, cu blânde șoapte
Suspina blândul amor!

II

Rita, jună călătoare,
Cu ochi vii răpiți din soare
Și cu glasul argintiu,
Râde, vesel răsfățată,
Privind numai câteodată
Orizontul albăstriu.

Buza ei trandafirie
Ca garoafa ce învie,
Răspândind dulce parfum,
Se deschide zâmbitoare,
Dezvălind albe comoare
Prin al țigaretei fum.

Un mic flutur din grădină
Ușor vine de s-anină
Pe-al ei negru păr și fin;
O suflare de pe mare
Vine și cu-o dismierdare
Răcorește albu-i sân.

Rita, leneșa creolă,
Cu o mândră-aureolă
Se-ncunună grațios;
Ea își pune flori de laur,
Cere cupa sa de aur,
Apoi cântă-armonios:

“Salte valurile mărei!
Eu în lumea desfătărei
Trec ca paserea zburând.
Sufle vântul, cerul cadă,
Eu mă dau iubirei pradă
Și-mi trec zilele cântând.

Sunt frumoasă și iubită
Și mă legăn fericită
Pe-al juniei val senin.
Vivat! soarta e divină,
Când de spume-i cupa plină
Și de-amor sufletul plin!”

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!