o femeie își dezgroapă bărbatul cu palmele
îi numără oasele cu aceeași grijă
cu care i-a spălat veșmintele

în ziua aceea a nins
și parcă cerul se acoperise cu lepră
aș fi putut să mă obișnuiesc și cu asta
cu degetele tale reci
ce-mi cântă mereu același adagio
răsfirându-se în evantai
ca o cortină din sârmă ghimpată

ai aparența unui animal sacrificat
sângele cald ți se risipește pe coapse
probabil că mă visezi
disprețuind spațiul ce ne desparte
trag piedica așezându-ți pe pernă o floare
de la o vreme în piept mi se desfată o molimă
apăs trăgaciul ascultând viața cum mă ascunde
de oameni într-o mirază cu gust de metal