Omul cât trăiește, frate,
Tot muncește și se zbate,
Strânge și agonisește
Până când se prăpădește,
Tot învață și nu știe,
Face jaf, economie,
Iar ridică, iar doboară,
Urcă vârfuri, mări coboară,
Tot le face, le desface,
Nici o clipă n-are pace,
Ori ‘nădește, ori cârpește,
Nicicum nu se potolește,
Face mult, face frumos,
Chiar și ce nu-i de folos,
Face și de nu îi place,
Strică și apoi reface,
Toată viața vrea să facă
Și pe toate le încearcă,
Face bune, face rele,
Da’ mai face și belele,
Nu termină ce-a făcut,
Face iar de la-nceput,
Se roagă la Dumnezeu,
Că tot vrea și vrea mereu,
Iar când l-a lovit năpasta
De ajunge sub pământ,
Strigă la cer din mormânt :
Doamne !!...o făcui și p-asta !

Valeriu Cercel