Vine și ziua când înserează sufletele,
și nu m-am regăsit între morminte.
Au crescut păsări în pământ,
rodul plâns către Dumnezeu.
Aici viața ucide și acuză, întunericul e mai mare.
Mielul stă neatins în umbra sinuciderii unui înger.
Am simțit inima lui Sisif și
culoarea durerii lui Sisif,
am văzut-o pe Afrodita ieșind din
spuma amestecată cu sânge a frumosului,
ochi pentru ochi,
și păsările intrând în biserici pentru a
întinerii, spunând rugăciuni pe note...

Un trup trăgând un suflet după el și
un muzeu, unde, doar prunc ucis,
în poala mamei lui zăcea.
Și fiecare om a devenit necunoscut,
scuipând pe același pește,
același pește...