Cerșim la poarta gândului și-a vieții,
Ne facem coif, însăilând ciulinii,
Cădem răpuși când se desfoaie crinii
Ademenind, cu iz dulceag, drumeții

Jur împrejur au dănțuit erinii
Măcelărind altarul sfânt al ceții,
O candelă mi-a tămâiat pereții
Și sufletul mi l-au târât asinii.

Îi spun adio când se-nalță-n slavă
Și-i fac cu mâna dând nădejdii bir.
Mă-ntreb de este viața castă sclavă

În fața morții, alungat zefir.
Și ploaia clipei leapădă otravă
Pe-un colț de timp înfășurând un fir.


30 ianuarie 2005