Visul descrește pe o presiune
Unde sunt acel nimeni
ce se desprinde din mulțime…

Penibil de austeri la geam,
Lujeri de abis cad filigrani pe obrajii mei
drept lacrimi.
Ca senzuale pipăiri de suflet, de adâncime,
Cu gust de hârtie.

Substanța ce ustură fruntea cu fericire,
Se joacă în eprubeta ce va fi golită-n abis.
O studiez cu microscopice clare de lună…
Cât mai pot.
Și simt că se naște în mine iertarea.

Nestemate destrămate pe mirări
Îmi dezvăluie frig.
Adâncul dorinței mele de a fi atât cât sunt
nu este-n zborul muștelor
Ucise de cartea altora.

Aș zâmbi sincer către mâine
dar noaptea nu mai vine ca să pot prinde zborul.
așa că rânjesc incorect
față de relativ.

Visul descrește pe o presiune
Unde sunt acel nimeni
ce se desprinde din mulțime.