Închide tu zăvorul pe fosta noastră ușă
Pecetluim amurguri în carele cu fân
Nu mai avem nimica și totuși, ne rămân
Mirosurile toamnei prin viscol de cenușă.

Și n-am ce să revendic și nici ceva să las
La geamurile noastre nu se zăresc lumini
Nu mai avem prieteni... nu mai avem vecini
Ne suntem împotrivă și poate de pripas.

E-așa de frig deasupra mestecenilor goi
Că ultimele frunze, cad în genunchi, răpuse
De greutatea mută a vorbelor nespuse
Ce-mpart în două drumuri cărarea dinspre noi.