la una din marginile satului,
devale – așa cum îi zic oamenii
locului – pe un dâmb se înalță
cimitirul,
din când în când aici,
sunt îngropate amintirile defuncte,
unele amintiri –
altele au fost alungate
din sat precum ciuma.
uneori duhul dorurilor
purtat de vântul din miazănoapte
stârnește spre casă
amintiri uitate,
copiii sunt cei dintâi
care le-alungă de pe uliți
cu pietre,
ei încă nu-nțeleg.
că nu există timp.
că nu există moarte.