eram doar o frunză căzută din umerii toamnei
când timpul împărțea culori pe trupuri fără viață
cu inima-n pământ iubeam nebunește
și desenam fluturi pe marginile cerului

în fiecare noapte imprumutam aripi
pentru un singur vis
dar mâine mă întorceam la tine
același neputincios
în umbra crucii de piatră

nu am să-ți las pântecul să moară
am să zbor spre o fereastră rotundă
deschisă între aripi albastre
pentru o inimă de pământ
iubește-mă lângă ultima lună răsărită la capătul acestei lumi
și poate vom găsi un alt cer pentru o altă viață

dimineață ți-am lăsat scris pe buze unde mă gasești
m-am dus să-ți sădesc o floare