Alerg pe culoarele zilei într-o cursă
Ce se oprește la începutul morții,
Noaptea vibrează un haos artificial, sursă
A negrului ce îmbracă în solzi formele sorții.

Mă opresc în punctul aflat la intersecția dintre entuziasm și letargie,
Dezorientat, îmi caut axul vieții în dispersie de elanuri,
Dintr-un amestec de dezordine și intimitate îmi strâng latentă energie,
O memorie a fricii concepe retrospectiv imanente planuri.

Mă întorc spre vizuina în care hibernează lenea
Și o arunc lupilor sociali care o devorează într-o logoree perversă,
Simulacrele faptelor profane fac legea.

Alerg, mă opresc, mă întorc într-o eroare inversă,
Gestul de a căuta adevărul tremură la amenințarea nonlegii
Crescută din tabu-uri și cruci profanate de sacrilegii.