Noiembrie... timid, de dimineață
In baie curge oare o fîntînă?
Doar doisprezece îngeri se răsfață
Și Orășanul cu-n săpun în mînă!

Străfulgerări, imagini în oglindă
Acum prefixul pentru el se-ntoarce
Și stă... nereușind să se desprindă
De-un Ghiocel si puiul cu găoace.

La sfatul lor doar rîuri lenevesc,
Peștoaicele se-ntorc către izvoare,
Iar dicționare Geto-Dacice vorbesc
Despre Conexiuni din picături de soare.

„Þi-e părul ud în aprigul deșert!”
Se conversează astfel Calimero,
Dar Ghiocelul cu un semn incert
Îi tot explică precum un Cicero:

„Bacoviana asta de fîntînă,
În noaptea cea polară mă disperă,
Cu nota mea finală dau din mînă,
Iar Roata Mare plînge austeră.

La început fusese doar sărutul,
Iar marea, munții, focul se născură,
În iarmaroace se zvonea lăutul,
Prin care ruga se rupea la o prescură.

În Marea Liniștii m-am botezat,
Făcînd conexiuni în libertate,
Roboți inteligenți pe Ararat,
Îmi tot trăgeau de ițele din State.

A fost a mea primă-nsemnare,
Călătorind ca un preludiu bacanalei,
Să prind crepuscular abecedare
Din cărțile promise Marianei.

Acolo însă, Cezarul nuntește,
Iar viața bate gongul printre valuri,
La țărm Cetatea adormită crește,
Și brokerii se cern între mistraluri.

Volanul e pe centru, drumul lung,
Între impar și par, direcții multe,
În rutiera cale mai ajung
Doar poduri umblătoare să exulte.

Că-s transatlantice și unul parcă berc
Zbătîndu-se-n cîștig de suferință
Cu patru sferturi lacrimale dintr-un cerc
Prin cercurile mele de credință.

Acolo, O.N.U. nu există, nici protest,
Iar națiunea cea favorizată
Þi-l pune pe octombrie în țest,
Și-o plajă-n gogonele antrenată.

Maestrul se alintă cu o nalbă,
Iar muzele se dau pe acadele,
Doar o țigancă tînără c-o salbă,
Fura cutii cu farduri și mărgele.

Ajuns pe o faleză prin Constanța,
În bar e Nae și se-aniversează,
Dansează pe o scenă însăși Tanța
Iar fusta ei de nylon balansează.

Acolo era Hermes în pivnițe,
Înaripat al zeilor poștaș
Cu Venus se ochea în sentințe,
Iar ea, cu brațele-l trăgea înspre oraș.

Dar mai era și un pirat de noapte,
Dădea o spargere la urnele de vise,
Cînta la maracase printre șoapte,
Iar cheia lui franceză se-ntețise.

Eu, amețit de-atîta ud și rod
Îmi întîlnisem tinerețea tantric,
Și de cu seară umbra de pe pod,
Mi-a răstignit un înger parcă kantic.

Așa mă simt acum, ca un curcan,
Răzbunător pe duhul cabotin,
Căci l-am rugat acuma de vre-un an
Și nu mi-a dat aspect de androgin.”

Iar puiul negru se uita mirat
Tot scărpinîndu-și oul alegoric,
Și spune: „Ghiocele, te-am fumat!
Þi-arăt acum frumosul aprioric!

Am început așa... pe înserat,
Rodica era juna din Regie,
Ne-am pipăit prin săli la Decanat,
Și-am instruit-o-n ora de chimie.

Elvira însă, mă dorea cumplit,
Și Silvia, o jună din Construcții,
Olguța de la Mate, ciufulit,
Iar Gina, mă iubea în fundul curții!

N-a fost să fie nunta de la schit,
Mă dor știutele uitări de pe o bancă,
Amurgul alchimiei s-a ușchit,
Iubind o interzisă ploieșteancă.

Pe cînd băteam la Oul lui Columb,
Pe un maidan stingher de lîngă gară,
Petrolul redivivus fără plumb,
Din valul fotbalistic fără scară.

Apoi petrec la bal cu strugurel,
Frămînt regina cea cu sînii tari,
De se sufocă-n must un Ghiocel
Printre pulpane roșii de Cotnari.

Așa că scena teatrului e gata,
O mînă mă respinge dar cedează,
Un nasture se luptă să-mi ia fata
Cînd ceilalți s-au predat și delirează.

Se strînge pumnul astfel de iubire,
În așternuturi să rămînă patimi,
Tu, Ghiocele-mi spui de nemurire,
Iar eu sînt siderat pînă la lacrimi!

Am fost un Don Quijote pentru Anca,
Și se topeau banchize printre urși,
Să vezi tu, rute de la Salamanca,
Pînă la pol, mistal zbura păpuși!

Eclipsa printre lumi, unde ești soare
Se tot juca-n deșert, unde mi-e punctul,
Ca o Morgană fată, primitoare,
Mă pune-n rolul greu precum defunctul.

De nuntă nu-ți mai zic, în catedrală,
Căci prea era-nălțată pîn’ la cer,
Cînd turcii doar mai intră cu sfială,
Vesel dansez o polkă-n palmier!

M-ai așteptat în van seară de seară,
Cînd eu jucam barbut pe la răscruce,
Iar calea mea cea dulce și amară,
De-atîta foc și chin mă tot seduce.

Să zburzi cu Allitalia prin lume,
Și-n epigeturi să te-mprospătezi,
Iar în inscripții runice să-ți faci albume,
În cronici sincroniste să valsezi...

Cu două mîini mai drepte decît stînga,
Și două capete rotunde la o masă,
Trei editori să-ți cînte nibelunga,
Și Democrit o noapte să-ți descoasă.

Să facem chef cumplit pe la Stamate
Cu hughenoți ai lumii paralele,
Cum Liță și cu Viorel prin State,
Se-ncăierau pe calul cu inele...

Să-noți în fluviul care urcă munte,
Să-ți pui un ultim semn de întrebare,
Mai sînt copaci-actori care fac punte,
La umbra fetelor Nirvane dintr-o floare?

La ceas de seară, „Reconstituirea”
O șlefuim mai aprig ca Spinoza,
Într-un rondel al dinozaurilor, firea,
Se poartă-n echilibru cu psihoza.

Blonde și șoareci printre intervale,
Ca și bătrînul marinar prin port,
Ce-și plimbă palid vise ancestrale,
Să le cuprinzi, fără prea mult efort!

Să le dai dacului de serii Fourier,
Și să arunci capacități parazitare,
Să fii doar simplul aventurier
În serii tranzitorii bipolare!

Acum cîștigi și îți inviți esteți,
Iar mîine pierzi și-ți pleacă inginerii,
Dioda Zener arde precupeți,
În calcule numerice rămîn cerberii...

Și haide, Ghiocele, să trăiești,
Cu mine Calimero, ca titani!
Prin șiruri de pahare să zîmbești,
Și să-i urăm, noi, Laurențiului „Mulți Ani!”

Drag FLORR!