La căderea nopții,
Aerul începuse să pută de-atâtea vise ucise
Si descompuse prin colțuri de trotuare
Nu! Nu! Chiar nu se mai putea trai cu mirosul acesta!
Târziu.
Un moșneag ,a început sa urle nevrozat
La umbra pală, profilată pe primul cat
A brancardierului în halat alb,
Cărător de cadavre de vise ucise,
M-am sculat șu nu m-am mai culcat.
Hotărât să nu mai nasc vise
Care să fie ucise.

Dimineață aerul se făcuse așa de greu
Încât căzu brusc, cu un zgomot înăbușit pe trotuare.
Eram la geam
Si m-am gândit
Si am simțit
Mirosul pe care Bunelul mi-l povestea de prin războaie
MIROSUL MORTII!!