Ceasul de blinda lumina a toamnei, cind frunzele se pregatesc sa innopteze a iarna… ochii ei… ochii lui… si-o simpla poveste de dragoste infiripindu-se sub valsul frunzei de mesteacan ce asternea crimpeie galben-verzi in parul despletit… si-apoi iarna cea lunga si trista ca departarea asternuta intre ei… si lungi scrisori oftind ca frunzele de toamna… o noua primavara cu o noua lumina… obrazul ei lipindu-se tandru de scoarta mesteacanului… si vara fierbinte ca iubirea ce umplea de roua ochii de frunza… si-apoi, desavirsind rotirea anotimpurilor, din nou toamna cu semnul plecarilor… drumul ce incepea sub mesteacan si sfirsea la tarmul unei mari indepartate… pulberea lungului drum, acum pe talpile ei… si la capatul drumului, ochii de sub mesteacanul de-acum un an, acum reci si dusmani… nici un glas sa rosteasca un nume… si nici o mina-ntinsa sa opreasca silueta cetoasa indepartindu-se pe tarm ca o bizara statuie a singuratatii… doar valsul frunzei de mesteacan in noapte, acoperind intru vindecare rana urmelor desculte spalate de apele marii. Noapte buna.