De săptămâni întregi
îmi calculez venirea...
Timpul trecut
de-atunci
se pierde în
proporționalitatea sa
cu cel de dincolo,
de unde ne
descătușăm
de succesiunea
clipei.
Prezenturi eterne,
agonii absolute
ale timpului sec,
momente sfârșite
și haos și lacrimi,
dorințe,amor,
război,abandon...
Ne anulăm mereu
progresând
în fuga
dinapoia sentimentului
de nimic nicăieri
și râdem înțelept
de relativitatea
morții.
Ce poate aduce ea
mai nou decât
viață?