Numai când ți-am auzit glasul
ce-și cânta ardoarea
în urechea și în inima mea,
am uitat cine sunt
și m-am trădat pentru o altă lumină.
M-am pierdut în tine atât de mult,
încât am rămas, ai rămas iubire, fără nume.
M-am transformat fără să vreau
într-o pană cazută în zbor din aripa pajurei
și ce folos că nu mai sunt singură pe lume?
În trupul meu de-ntuneric, acum
nu mai știu dacă inima mi-e aur sau scrum,
nu mai știu dacă privighetoarea în noapte
de sufletul meu nu s-ar feri
ca de o casă copleșită de moarte,
unde florile mele încă mai evocă
lumina ta stinsă ș iubirea mea fară de nume!