Eu am stat ș-am cugetat
Și mijlocul l-am aflat
Viața mea s-o fericesc:
E să nu mă mai gândesc.
Gândul m-a îmbătrânit,
Gândul m-a nenorocit...
Fără gând de mă nășteam,
Nu plângeam, nu sufeream.
De-am gândi, sau n-am gândi,
Rău-n veci va izbândi,
Și cu gând și fără gând,
Ne vom duce toți pe rând.
Tot o soartă vom avea,
În zadar fugim de ea,
Căci de suntem pe pământ,
Ne-am născut pentru mormânt.
Gând mișel, grozav blestem,
Eu de azi nu te mai chem,
Numai rele mi-ai urzit
Și în veci m-ai amăgit.
Voi o clipă să trăiesc,
Nicidecum să nu gândesc
Să mă uit la stele sus
Fără lui să-i fiu supus.
Să trăiesc fără să știu
De sunt mort sau de sunt viu,
Și prin lume, călător
Să mă duc nepăsător.
Să mă-mbăt de dulci lumini,
De mirosul de pe crini,
De-al izvorului murmur
Și de-al cerului azur.
Și atuncea mizantrop,
Gând nemernic să te-ngrop,
Să te-ngrop în mine-adânc
Și să beau și să mănânc.
Piatră rece, orb și crud,
Nici un plânset să n-aud
Sub al cerurilor cort
Pentru orice patimi mort.
Și când ceasul va sosi
Dintre oameni a dosi,
Să mă duc fără să știu
De-am fost mort sau de-am fost viu.