poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-15 | |
The Saddest Music in The World
Sărută-ne, Alungă aceste, rătăcitoare, mult prea Umbre, Ne du departe de valea crucificaților Lăcrimăm Lăcrimez Lângă mine aud o inimă de sticlă Cum se sparge Trezește-ne Corăbii Pe când lunar se-avântă-n depărtări Fără ultima șoaptă Și mâinile căzute trist în poală, Șarpele mă învață să repet după el: „ – Aceasta este ora Lupului” Cuvinte pe când În scaune cu rotile sângerează Sublimul amurg al agoniei noastre... Ascultă! Prin vis și albe prafuri Moartea se aude călare Sau cioburile Geamului spart A adormit acum, Nu Nu e dreptul tău să îl trezești Din capătul lui de lume Unde cu grijă și-a închis inima Spune-le ca nu mai există Nici albii amanți de la capătul pădurii Peste luna prăbușită Deșertul naște nefericite legende În limba ceasurilor demult dispărute Privește... Prin perdele Fantoma ta se vede Mișcându-se trist Senzual Ca lenta sinucidere A unei balerine Nimic nu se salvează, Zici În pustie statuile Predică geneza nașterii, Sexualitatea divină Sau avortul îmbrăcat în mireasă La capătul seringii se află scrisorile de dragoste Epopeea unui prometeu de porțelan Ce a găsit focul între coapsele Unei femei de lut Pe care până și dumnezeu a uitat să o nască Amintește-ți că noaptea poartă semnul tăcerii Și visele sunt negre gânduri Ascunse întrun colț obscur al camerei Felinarele sunt monștri Atunci când lumina lor te privește numai pe tine Demult un înger mi-a șoptit: „ – Crucea sau pustiul” Între ele se poate sparge un glob de cristal O lume își poate schimba cursul Fără ca nimanui să îi pese Iar noi, Suntem mereu delăsători În mersul sfidător printre amintiri O viață ce s-a ni s-a ridicat împotrivă-ne Fiindcă nu am învățat nimic din ea, O enigmă ce poartă un craniu în capăt, Ca o ultimă capcană a senzualității Picturile zac mute Nicicând neputând să alunge Cancerul ce se târăște în sală Frigul infernal Și pereții deun albastru de gheață, Fiecare salon se preschimbă-ntrun azil În care nebunii reinventează normalitatea Sensul iubirii și al urii Înalță temple Morții Supreme Căci numai ei ne mai putem închină Când am devenit cu adevărat singuri Acum eu plec Te las cu umbrele tale De improvizată fericire Cu decepțiile de foileton Și zeii tăi dezgoliți Și aruncați în pat Nu mai e nimic ce să ne acopere Sticla s-a spart A rămas Oglinda însăși Pașii albi ai morții Raful și visele zadarnice Suntem doi paralizați în același scaun Condamnați Să nu ne putem apropia unul de celălalt Și nici să nu ne putem despărți E aceeași poveste de la începutul omenirii Aceeași inimă în care șerpi își clocesc ouăle Aceeași oră... a Lupului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate