Privesc în urmă și nu văd nimic
Surprins că totu-a luat așa turnură
Și par trecut și par lipsit de timp
Și-aștept tăcut o nouă lovitură.

E-a nouășpea din câte toamne-au fost
E prima toamnă-n câte au să vină
Și-s mai pierdut, placid și mai anost
Și-mi este tot mai dor să simt lumină.

De utopii, de zâmbet, de sclipiri
Adun în mintea mea colecții goale
Se nasc în suflet spasme și uimiri
Cuprinse-n jocuri de nuanțe pale.

Și ceasuri trec... tăcut și nevăzut
Din când în când mă bântuie suflarea
Aș vrea să uit, s-o iau de la-nceput,
Dar mă ingroapă-n umbră apăsarea.