Pe câte palme ar trebui să se sprijine linia vieții
spre a jeli o iubire distrusă în doar câțiva ani
și ce nefericit ar reuși să se justifice
fără să fie cel mai josnic
dintre cei ce li se vor fi împlinit deja toate dorințele?

Nu ar putea să joace altfel
rolul animalului veninos
rămas credincios creatorului său,
și este cu atât mai ciudat că în ziua înmormântării,
într-o cârciumă elegantă,
o mulțime dușmănoasă cu concepții bisericoase
îi proslăvește amintirea,
la o bere, la o măslină.

De-ar avea cea mai ușoară bănuială
despre ce se petrece de fapt,
s-ar cutremura ca de otravă în fața propriilor cuvinte.
Nu mai există dimensiune pentru nimic,
de când o viață de om nu mai este măsura.
Și ei dresează câinii să miaune politicos,
cu madam Þelena de la Web Caffe,
și juisează postmortem,
sub privirile iscoditoare a patru Arhangheli
ce mănâncă înghețată și fac mișto de chelia preotului
chemat să oficieze parastasul.

Nici un prostănac și nici un fanatic
nu Le va răpi vreodată iubirea
pentru aceia ale căror vise
au fost amputate, fărâmițate.
Pe câte palme ar trebui să se nască linia vieții?