Capricioasa...

obiectele pierdute

stau în rafturi în asteptare

precum jucăriile în cerdacul bunicii

urlă un câine la luna plină de promisiuni

singurul martor din închipuirea copilăriei

picături de ploaie spală amintirea toamnei

precum cerneala de pe foaia poem

tu te autoliniștești și mai speri.

doar o paranteză care obligă:

"tonul face muzica"

cei tineri au îngâmfarea speranței și e normal

stridențe înecate de dublarea ochiului în

formare,viteza de a te categorisi, limbajul.

maturizare colțoasă a timpului bifurcat

de iureșul dezrădăcinării.

fără întoarcere e calea plecării...

muza mea

devine odioasă.

nu o mai suport.

insinuarea ei,


Capricioasa umbră.


Bianca Marcovici(c)