Acum, cât suntem încă mici
Rostogolim mingi din porțelan de Saxa
Prin salile de primire cu sfinși de coral
Uitându-ne unul la celalalt
Și amândoi împrejur la multiplicările fiecăruia,
Ivite din clinchetul și din efervescența baloanelor de săpun
În zbor reticular
Și ne șoptim îmbătați după valsul cu noi înșine
Printre oglinzile înmănușate de budoar
Că fiecare are un port
Al sinelui său
În care să poposească plin de comori ori zdrențuit
după luni și ani de derivă în vasul care s-ar fi putut numi Calipso,
să se întoarcă în casă, să stea cu spatele și cu pumnii reci la sobă,
să mai măsoare puțin din pletele nevestei

----------------

Fiind încă mici, chiar după cele ce au fost scrise
pe pieptul unei lebede
Atunci unul din noi poate să-i spună celuilalt
„frate Le Havre” și să-l boteze cu ceai de trandafiri și iasomie:
Trăim aruncându-ne malurile unul altuia – amândoi cu același puls: flux și reflux;
măsurăm timpul în fâșii de nisip: jumătăți neconforme de clepsidră –
înaintezi și mă construiești ziua, noaptea sfârșești în aceleași și niciodată monotone gheizere de lumină
în inima ta abruptă, cu maluri rupte, ciudat, mă regăsesc fără sânge – efluvii cuminți din apă cu sare