Sa joc in continuare jocul meu?
De catva timp l-am inventat ,
Si-am incercat ,
Sa ii invat pe altii.
Jocul meu sinistru , dar dulce pentru mine,
E o cale spre afara , spre ceva nemaivazut.
Grozave indoieli si slabiciuni
ma scutura.
In friguri , desi inghetat de mila pentru mine
Sap , sap sa gasesc elemente noi,
Pentru jocul meu,
Caci e nesfarsit .
Spargi o piatra in trei,
Acestea devin piese ,piese magice.
Ce e magicul?
E ceva neinteles , e o capodopera unica de fiecare data.
Magia e o necesitate ,
Caci de n-ar fi magie,
N-am fi, n-am mai trai ,
In aceasta epigrama.
E necesar sa ne doara .
Durerea e jos .
Sus e doar nimicul , neantul existentei .
De aceea te rogi sa fii strapuns
de sulite , iara si iara
Si te agiti , urli de durere si teama,
De estomparea ei, a durerii.
Caci n-ai mai fi la fel de sigur ca inca
esti in viata.

Moartea e inceputul,
Viata e sfarsitul .
Te nasti si te agati cu disperare de ultimele clipe,
Paralizezi cand vocea iti sopteste:

- Vino! Vino!

Cercul, cercul te strange,
Ultima slujba te poarta spre neant ,
Ei te striga :-Intoarce-te! Intoarce-te!
Dar nu-i privesti , esti cam slabit si trist.
Te lasi purtat de mine ...
Spre sfarsitul jocului meu.