Pe-alei spre demiurg e ghiocelul
Ce-i vestitor de Rai și primăvară,
Ieșind din iarna cea de cald avară
Pe chip ți-a fi zăpezilor măcelul.

Și roșie-n obraz mă strigi pe-afară
Zambila-n nări să-mi bea violoncelul,
Îți pun pe deget de divin inelul,
Renașterea naturii ca-n fanfară.

Te chem din plumb de diamante încă
Da-n hibernala cale a fi viu
De flori găsesc speranța cea adâncă.

În șa de al nădejdii bidiviu
Sunt stele-n ape ce lovesc o stâncă
Și reînvăț de prin omăt să fiu.